În perioada 29 ianuarie – 01 februarie 2026, delegația din cadrul Direcției Generale Economie, Comerț și Turism participă la expoziția FESPO & Golfmesse Zürich 2026, unul dintre cele mai importante târguri internaționale dedicate turismului, care reunește anual zeci de mii de vizitatori și sute de expozanți internaționali.
Participarea Republicii Moldova la acest eveniment este asigurată de Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern, cu sprijinul financiar al Agenției de Investiții din Moldova și Visit Chișinău.
Alături de partenerii de la Tatrabis, Visit Moldova • Incoming Tourism, Manhattan Hotel & Restaurant și Corina Travel Agency, promovăm în mod unitar tradițiile locale, patrimoniul cultural, turismul vitivinicol, gastronomia autentică și experiențele turistice unice, centrate pe oameni și pe specificul locurilor.
Pe parcursul celor 4 zile de expoziție, standul Moldovei devine o platformă de dialog, schimb de idei și inspirație, unde vizitatorii și profesioniștii din domeniu sunt invitați să descopere povești autentice, recomandări personalizate și perspective noi asupra unei destinații mai puțin cunoscute, dar cu un potențial turistic remarcabil.
Mulțumim Ambasadorului Republicii Moldova în Elveția, dlui Vladimir Cuc, și tuturor partenerilor pentru susținerea și promovarea turismului Moldovei pe plan internațional.