Direcția Generală Economie, Comerț și Turism informează că, în perioada 6 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, se va desfășura cea de-a V-a ediție a Proiectului „Cunoaște orașul împreună cu Moș Crăciun”, o serie de excursii tematice cu Troleibuzul Turistic, dedicate descoperirii istoriei orașului Chișinău.
Programul excursiilor:
- Ora 12:00 – tur ghidat în limba rusă
- Ora 15:00 – tur ghidat în limba română
- Traseul începe și se finalizează lângă Arcul de Triumf.
Reguli de participare:
- Îmbarcarea se face în limita locurilor disponibile pe scaune.
- Copiii până la 10 ani trebuie obligatoriu să fie însoțiți de un părinte.
- Copiii până la 7 ani călătoresc gratuit.
Prețul unui bilet: 30 lei.
La încheierea excursiei, cei mici vor primi daruri care să le aducă și mai multă bucurie.